Motoarele si mecanismele functioneaza la viteze si temperaturi crescute, ceea ce face ca uzura diferitelor piese sa fie rapida si cu efecte distructive majore. Pentru a se evita astfel de circumstante, exista o serie de substante cu rol lubrifiant, care prin actiunea lor ofera protectie diferitelor piese metalice, ce intra in contact unele cu altele. Lubrifiantii si diferitele paste de acest tip au rolul de a crea un strat de separare intre piesele metalice ce intra in contact, nepermitand frecarea directa, ceea ce ar creea uzura si temperaturi foarte ridicate. Lubrifiantii sunt esentiali intr-o diversitate de industrii, dar si in uzul casnic. 


In articolul de mai jos vei afla ce sunt lubrifiantii, la ce se folosesc si care sunt principalele caracteristici de urmarit in alegerea lor corecta. De asemenea, vei afla care sunt tipurile de lubrifianti existenti pe piata de produse specifice.



1. Tipuri de lubrifianti - Ce sunt si la ce se folosesc?

Lubrifiantii sunt substante lichide, semifluide ori semisolide, care au ca principala caracteristica posibilitatea de a forma o pelicula intre suprafetele solide aflate in frecare. Prin acest element frecarea este usurata, efectele ei fiind mult mai putin distructive pentru piesele solide. Exista o gama variata de substante care pot fi utilizate in acest caz, toate trebuind, insa, sa indeplineasca trei functii de baza. 


In primul rand, substanta trebuie sa adere la piesele ansamblului, formand o pelicula ce nu permite ca piesele metalice sa intre in contact direct. In al doilea rand, lubrifiantii au si o functie chimica, protejand piesele metalice de umiditate sau de diferite substante acide, care ar putea sa atace structura metalului. In al treilea rand, lubrifiantii au si o functie termica, ajutand la eliminarea catre exterior a energiei termice rezultate in urma frecarii. 


Pentru a se alege un lubrifiant de calitate, trebuie ca acesta sa indeplineasca unele conditii de baza. 

  • Sa adere cu usurinta la piesele metalice si sa ramana acolo, indiferent de temperatura;

  • Sa aiba o capacitate crescuta de transmitere a energiei termice;

  • Sa aiba stabilitate chimica (diferitele substante cu care intra in contact sa nu-i altere structura);

  • La temperaturi scazute nu trebuie sa se intareasca;

  • Sa reziste la temperaturi inalte si la viteze de deplasare a suprafetelor foarte mari;

  • Sa reziste in timp fara a-si schimba proprietatile.


2. Principalele tipuri de lubrifianti

In lubrifierea diferitelor mecanisme, precum motoare, cutii de viteze, lanturi de motociclete si biciclete, suruburi, se utilizeaza trei tipuri de lubrifianti. In magazinele de specialitate exista o gama variata de paste si lubrifianti pentru utilizari specifice, cu aditivi diversi, care ofera caracteristici speciale. Acestea sunt disponibile, atat sub forma lichida, in bidoane de diferite dimensiuni, sub forma de pasta, in tuburi speciale, si sub forma de spray presurizat pentru o utilizare lejera si precisa.


  • Uleiurile minerale pentru masini - Au o structura lichida si sunt folosite in interiorul motoarelor pentru protectia pieselor metalice, care intra in contact intre ele;

  • Unsorile consistente - Sunt semilichide si semisolide, cu vascozitate medie, ce adera foarte bine la mecanisme expuse catre exterior;

  • Materialele de ungere solide. 


Principalele tipuri de lubrifianti ce pot fi utilizati sunt: 

  • Lubrifianti cu teflon - Se pot intrebuinta ca agent de alunecare si degajare pentru o gama variata de substante, precum metalul, cauciucul, plasticul etc. Au o rezistenta ridicata la o gama de temperaturi variata, de la -190 de grade Celsius pana la +260 de grade Celsius, si pot fi utilizati pentru prevenirea intepenirii, frecarii si scartaitului;

  • Lubrifianti pe baza de silicon - Sunt disponibili sub forma de spray si au rol protector, dar si de intretinere, protejand cu succes impotriva oxidarii si coroziunii. Au impermeabilitate crescuta, ceea ce permite utilizarea lor in zonele umede. Rezista la temperaturi dintr-o gama medie, de la -30 de grade Celsius pana la +150 de grade Celsius;

  • Lubrifianti pe baza de cupru - Cautati pentru lubrifierea mecanismelor la temperaturi foarte inalte si in medii corozive, acestia rezista la temperaturi foarte inalte, de pana la 1100 grade Celsius;

  • Vaselina - Aceasta substanta are o vascozitate ridicata, ceea ce o face excelent de folosit in protejarea dispozitivelor ce intra in contact cu apa. Previne coroziunea si patrunde cu usurinta in toate spatiile;

  • Uleiul pentru gaurire si taiere - Este un tip de ulei special, ce usureaza gaurirea si taierea materialelor dure prin micsorarea frecarii dintre capul taietor si material;

  • Pasta antiblocare. 


In concluzie, lubrifiantii au un rol deosebit de important in activitatea umana, fie ca este vorba despre aplicatii casnice, precum ungerea lanturilor de bicicleta, a celor de drujba sau chiar a simplelor balamale, fie ca este vorba despre domenii industriale variate, precum industria mecanica, alimentara sau chimica. 


Surse foto:

ro.pinterest.com